Avionul era la 6 dimineața din Tg. Mureș. N-am dormit în seara aceea, pt că aveam să plecăm pe la miezul nopții din Bicaz. S-a nimerit un microbuz fain cu un șofer puțin cam prea grăbit pentru serpentinele care urmau. Deși nu am avut niciodată probleme pe mașină, de data asta am simțit pe pielea mea (mai bine zis în stomacul meu) ce înseamnă așa ceva. Abia am așteptat să ajung în aeroport. Îmi trecuse și frica de avion și tot. Nici nu ațipisem măcar, și eram chioară de nesomnul unei zile întregi. Aeroportul Transilvania ne-a primit în răcoarea dimineții și cu un fel de burniță. În avion am adormit buștean, cu toate micile turbulențe care vor fi fost pe traseu. Apoi, înainte de a ajunge la Dortmund, m-am trezit. Am făcut chiar și o poză luminilor orașului, pentru că deși era 7 dimineața, fiind mai spre nord, lumina soarelui cade pieziș și zorile sunt mai obscure decât la noi. Dar blițul s-a declanșat și geamul hubloului unde mă aflam mi-a stricat frumusețe de poză.
Willi ne aștepta în aeroport. Am urcat în autocarul închiriat special pt noi și, cu toate că îmi era încă somn, am fost nevoită să fac conversație cu gazda noastră. Afară era primăvară, iarba era de un verde curat și luminos, chiar mă gândeam oare de ce la noi nu am văzut o așa nuanță fluorescentă, parcă. Apoi am ajuns într-o stațiune aproape de orașul Lohne, unde se află liceul August Griese, organizatorul vizitei cu numărul 4 din acest proiect. Stațiunea era cochetă, îngrijită, frumușică, și foarte liniștită, nu doar la acea oră a dimineții. Am poposit tot grupul la hotelul Westfaelischer din Bad Oyenhausen. Un hotel mic, de 3 etaje cu doar câteva camere pe fiecare etaj, business de familie, ni s-a spus. Trei elevi au fost apoi preluați de gazdele lor din Germania, celelalte trei fete au fost cazate într-un mic apartament în hotel. Am nimerit o cameră mare cu o baie mare, dar în toată acea sâmbătă după masă mi-am odihnit trupul și mintea. A doua zi am pornit-o încrezătoare pe jos, profesoare și eleve, sperând că ne vom cheltui ceva din banii de buzunar ca să ducem acasă oarece suveniruri. Eu recunosc că aveam multe fapte de vitejie în plan, din acest punct de vedere, pt că voiam neapărat să-mi înnoiesc scurta cu glugă pe care o port de niște ani buni. Dar n-a fost să fie. În Germania duminica nu este nici un magazinaș deschis, nici un market, nimic-nimicuța.
Ne-am întors pleoștite toate șapte, după un popas la un McDonalds (sau KFC? nici nu mai știu exact ce fast food era), în total fiind vreo 3 ore de mers pe jos. A fost reconfortant pentru unele, obositor și cu durere de picioare pentru mine. Cum shoppingul ne-a mers prost, trebuia să mă aștept că în această vizită aveam să vin acasă cu mâinile aproape goale. Dar nu mi-a stat gândul la asta, la acest mod prin care universul îți spune ceva: n-ați observat că de multe ori așa cum începe o aventură a vieții (în orice sens vreți: relație, prietenie, concediu, vacanță), sau o călătorie, așa va și continua?
În schimb seara de duminică a fost frumoasă. Veniseră toate delegațiile și ne-am întâlnit cu toții la cină, am schimbat saluturi, impresii, amintiri. A doua zi începea programul Comenius.
- va urma -
Alte articole cu aceeași temă:
Jurnal Comenius Germania
