vineri, 17 februarie 2017

Studentia anilor '80, admiterea - vinerea cu amintiri





Studentia anilor '80, admiterea - vinerea cu amintiri Mai deunăzi stăteam de vorbă cu un elev de liceu dintr-o clasă terminală și făceam comparația dintre anii studenției mele și ce înseamnă studenția în ziua de azi. Imediat mi-am dat seama că tânărul nici nu știa ce însemna odată să ajungi student, ce sacrificii făceai, dacă era cazul, și cât de ușor sau de greu se intra la facultăți.

In primul rând nu erau atâtea universități ca acum, principalele centre erau București, Iași și Cluj, se mai găsea facultate pe la Galați (textile, chimie alimentară), Ploiești (petrol și gaze), Tg. Mureș și Craiova (medicină și farmacie) și cam atât.... Poate să mai fi fost niște politehnici, ceva de genul. De intrat, era greu, la facultățile non-tehnice rareori se intra din prima încercare. Nu exista dosar, media anilor de liceu n-avea nici o importanță, peste tot regula era aceeași: examenul de admitere, și, în ordinea mediilor, intrau atâția câte locuri erau disponibile. Și erau disponibile exact atâtea locuri câte posturi se eliberau prin pensionare în anul în care seria respectivă termina facultatea, pentru că după aceea primeai post de la stat și erai obligat să faci acolo stagiatura de 3 ani.

De exemplu, la geografie erau câte 25 de locuri în fiecare din cele 3 centre principale, nu exista în altă parte facultate de geografie. Deci an de an cca 75-80 de profesori de geografie își primeau posturile. Diferența provenea din faptul că mai rămânea repetent câte un student (rareori, sau amâna medical anul dacă avea o problemă gravă de sănătate) ori se mai transferau de la fără frecvență (tot 25 de locuri anual, dar numai la București) la zi, în cazul în care aveau în anul I medie peste 9,00 și doreau să vină la zi. Dar de multe ori nu veneau, pentru că cei de la ff aveau serviciu, și nu era voie să ai serviciu și să fii la facultate la zi. De fapt, nu aveai cum să te prezinți la cursuri, dacă ziua erai la lucru...

Așadar, se intra greu. De bază erau manualele de liceu, pe care trebuia să le știi "ca pe apă", iar dacă făceai pregătire cu vreun universitar, puteai avea șansa să intri la facultate din prima. Dar nu era neapărat așa... am făcut pregătire cu un asistent, și tot n-am intrat în anul acela  😆  din cauză că fiind locuri puține, mediile erau foarte mari, puteai să pici lejer cu o medie de peste 8. Nu existau locuri cu taxă și fără taxă, toate erau fără, pe vremea aceea nu se plăteau taxe în învățământ. Cel puțin, la zi. La examenul de admitere erau, cam la toate facultățile, 3 materii. Pe 15 iulie începeau examenele și durau 3 zile, cu câte o zi pauză. Pe 15, pe 17 și pe 19 erau zilele de examen. Înscrierea avea loc mai devreme cu cca 2 săptămâni, imediat după bacalaureat și nu te puteai înscrie la mai multe facultăți, pt că toate aveau examenele în același timp. Dosarul de înscriere cuprindea diploma de bac (sau adeverință, dacă diploma nu era gata - dar eu parcă aș zice că diplomele se dădeau elevilor imediat după sesiunea bacalaureatului, în zilele următoare), copie legalizată după buletin și certificatul de naștere, adeverințe de salariu de la părinti (dacă intrai cu medie mare, luai bursă, dar bursa era și în funcție de salariul părinților), cerere de înscriere la examen, 2 poze tip buletin și 50 de coli albe. Colile erau pt secretariat, probabil că de pe atunci în școli și facultăți era asigurată puțină hârtie de scris, sau deloc :))  Pozele erau pentru legitimația de concurs. Se făceau 2 legitimații, așa, ceva mai mici decât o carte de identitate de azi, dintr-un carton subțire, mai curând o hârtie groasă decât un carton. Era acolo numele, facultatea, sesiunea și poza ta. O legitimație ți se înmâna ție, alta era lipită pe banca unde trebuia să te așezi la toate cele trei examene, în sală.

La examene aveam doar câte 2-3 subiecte, cel puțin asa era la facultatea unde am dat eu - geografie -- o limbă străină. La geografie, subiectele erau unul de sinteză și unul de analiză. Adică, de exemplu, la geografia economică a lumii, ni se cerea analiza economică a unei regiuni mari, sau a unei țări, și la al doilea subiect era o industrie sau o ramură agricolă, de scris totul, la modul general, cu producțiile mondiale, zonele de exploatare/cultură, etc. La geografia României aveam o regiune sau o subdiviziune de relief de analizat din toate punctele de vedere (limite, vecini, poziție, relief, geologie-stratigrafie, ape, climă, soluri, resurse de subsol, floră-faună, grad de populare, spor natural, industrii-agricultură, localități, rețea de transporturi, turism) și o ramură industrială sau agricolă de scris totul despre ea. La engleză aveam 3 subiecte: o analiză literară de roman/piesă de teatru/poezie sau personaj din operele studiate (manualele de a 11-a si a 12-a de atunci aveau câte o operă literară a unui scriitor important la fiecare capitol), un exercițiu de gramatică cu câteva propoziții, dar cu chestiuni dificile (if-uri, concordanță, subjonctiv...) și un text, de obicei literar, de tradus în engleză, cam de 7-8 rânduri scrise de mână pe foaia A4. De multe ori cel mai greu subiect era acel text. Nu aveam limită de cuvinte la primul subiect, nu știam baremul și nici nu ni se spunea nimic referitor la barem. La analiza literară, era bine dacă scriai cât mai mult... Iar subiectele de examen se scriau pe tablă... 😃

Eram păziți de doi profesori și nu aveam voie nici să zâmbim sau să avem o sticlă cu apă, că erau niște călduri insuportabile vara. Oricum, sticle de plastic nu existau, așa că nu venea nimeni cu sticloiu' din sticlă dupa el 😅 Nu îmi pot imagina cum de unii copiau (așa era folclorul vremii, ca se mai si copia), era aproape imposibil sa faci asta fara sa fii vazut. Si daca erai vazut, te dadeau afara din examen fara nici un drept de apel. Cat despre faptul ca unii intrau pe pile, tind sa cred ca era adevarat, intr-o anumita masura. Cu un an inainte de a intra, stateam in aceeasi banca la examen cu o colega care zilnic spunea cam ce subiecte credea ea ca se vor da in ziua urmatoare. Si erau exact acelea 😎😏 imi pare rau si in ziua de azi ca n-am ascultat-o dupa prima teza la care am vazut ca stia subiectele. As fi luat in acel an, nu in urmatorul. Dar m-am temut ca minte si imi repetam in ziua libera toata materia de la examenul de a doua zi, desi eficienta acelor recapitulari era zero. Frica aia inexplicabila - si acum ma intreb de ce ma temeam asa, la urma urmei? - ma acapara implacabil ca o maree de neoprit....

Dupa acea incercare, vazand ca unii invata pe rupte si altii stiu dinainte subiectele, am fost deprimata, foarte deprimata, pentru ca dadusera ai mei doua salarii medii pe meditatiile cu universitarul cu care mi-am petrecut cca 5 ore zilnic, vreo luna de zile in apartamentul de moda veche din strada Beldiman.... O a doua sesiune, de toamna, nu exista, aceea era organizata la facultatile pentru ingineri, unde ramaneau locuri, nu la noi. Am plans cateva zile in sir, eram de neoprit - atunci am invatat de la viata ca indiferent cat de bine esti pregatita pentru ceva, examen de scoala sau de viata, e bine sa te gandesti la toate posibilitatile, sa iei in calcul si esecul. Nu reusisem, credeam ca nu pot rata de data asta, si... am muscat pamantul, tocmai pentru ca fusesem prea sigura de mine. De amaraciune, n-am mai invatat nimic un an de zile. Doar la engleza mai exersam ceva gramatica, fiind constienta ca daca intrerup, o sa uit. Geografia ajunsesem sa n-o mai pot suferi, bagam cartile sub pat cand le vedeam.... Venise deja vara lui 1985. Am scos cartile de sub pat si am trecut prin ele, asa, ca de aducere aminte. Spasita, am plecat la Bucuresti cu maica-mea (n-o sa uit, am stat la hotelul Muntenia, care azi din pacate e o ruina...). Ma astepta 3 ore in fiecare zi in fata universitatii, dupa ce se ducea la bisericuta din spate sa se roage sa am succes. Voia sa-mi spuna ceea ce aflase de la alti parinti care asteptau afara, ca erau 24 pe un loc (concurenta, 24 pe un loc, adica in anul acela pe 25 de locuri concurau 600 de candidati...). I-am spus sa taca, sa-mi spuna noutatile dupa ce dau ultimul examen. Si si-a tinut gura pana-n ultima zi, iar cand mi-a spus cu câți "m-am bătut", am râs descumpanita, desi parca ceva, asa, o intuitie imi spunea ca va fi bine ... Apoi, in vara aceea, am primit vestea cea mare: intrasem, a saptea pe lista, cu media 8.52, la Universitatea Bucuresti, acolo unde visasem.

Dar stiti ce? Nu eu eram cea mai fericita din casa, ci taica-meu... 😆 parca zbura de fericire ca si fata lui e de-acum studenta...

~~  va urma  ~~
 


Daca ti-a placut ce ai citit, distribuie sa afle si prietenii tai!



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...