duminică, 2 martie 2014

Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2

Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2
Luni dimineața ne-am dus frumușel la micul dejun, cam toată lumea la aceeași oră, apoi ne-am așezat la coadă în stația de autobuz. Am mers până în orășelul Lohne la liceul A. Griese. Ca de obicei, prima zi a fost rezervată activităților oficiale: vizitarea liceului (offf! Doamne! ce laboratoare și ce dotări au!), cuvântul directorului, a coordonatorului local și a celui general al proiectului, schimburi de  politețuri, cadouri, etc. Apoi am mai vizitat un liceu - cel puțin eu așa am impresia, de artă - am vizitat primăria regiunii, iar primarul, un om de nota douăzeci, modest și înțelept, ne-a vorbit într-o engleză la care sincer, nu mă așteptam de la un german matur (de altfel una din marile mele surprize a fost să constat că acum toată lumea știe bine de tot engleză, de la tânăr la bătrân - probabil vechea idee conservatoare de genul "dacă vrei să vorbești cu mine, trebuie să înveți germana" a dispărut odată cu formarea Uniunii Europene).

Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2
Prima zi nu a fost prea obositoare și s-a terminat relativ repede, în sensul că de data asta am avut ceva timp să urcăm în camere și să ne primenim până când am coborât la cină.

Acum, altă dandana :p Luigi, coordonatorul italienilor, voia musai să luam masa la un restaurant italian, Paradiso, foarte aproape de hotelul nostru. Dar problema era că în Germania, sau cel puțin în stațiunea Bad Oeynhausen, restaurantele sunt închise luni seara :) Așa că am rămas în restaurantul hotelului, lucru care pe mine nu m-a deranjat chiar deloc, având în vedere că mâncarea de acolo pot spune că a fost cea mai bună din tot acest pseudo-sejur german.

Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2
Marți însă, a fost cea mai impresionantă (și cea mai obositoare) zi din această vizită de proiect. Cel puțin eu am rămas cu imaginea mașinilor agricole de la Claas în minte pentru foarte multă vreme de acum înainte. Nu-mi puteam imagina că ar exista tractoare și mașini de recoltat atât de mari! Gigantice, aș spune! Am vizitat și fabrica - unde nu am avut voie să facem poze - și unde hale de sute de metri erau populate de doar unul, doi lucrători, restul, totul era automatizat. Nu mai spun ce curățenie lucie era pe jos, de ziceai că acel linoleum special - sau ce o fi fost - fusese pus ieri. Nici o bucățică de șpan ori alt fel de material rezidual nu am văzut pe acolo. Și fabrica funcționa la capacitate maximă. Am făcut imediat în mintea mea comparația între fabrica IM Ceahlău, din Piatra Neamț, unde acum niște zeci de ani am făcut practică în calitate de liceană, și ceea ce am văzut acum în Germania - țara care trage tot restul UE după ea. Nimic nu suportă comparație, chiar dacă păstrăm proporțiile și ținem cont de distanța în timp.

Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2
Apoi am vizitat un muzeu al calculatorului - foarte interesant și acesta, unde am luat și masa de prânz, după care am văzut fabrica de bucătării de lux SieMatic, unde se vând aproximativ 30 de bucăți de mobilă pe an, iar prețurile ajung de la câteva zeci de mii de euro până la 250.000 de euro o garnitură. Iarăși am văzut o tehnologie despre care nu aș fi crezut că ar avea aplicație la bucătărie! Cred că un bucătar are nevoie de un curs special de calificare pentru a se descurca într-o asemenea bucătărie cu aparatură de ultimă generație (cuptoare cu bluetooth, de exemplu). În fabrică, aceeași curățenie, sincer nu știu unde era depozitat rumegușul, că eu am văzut o singură moviliță cât jumătate de palmă în toată fabrica!

Însă după atâta mers prin hale, după kilometri de vizite, eram epuizată, picioarele mi se umflaseră iar despre spate, nici nu mai pomenesc! Ori de câte ori aveam ocazia, mă așezam pe câte un scaun sau o banchetă, ca să-mi mai alin durerea.

Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2
În seara aceea am mers la Paradiso, n-am avut noroc de mâncare după gustul meu :) - fiind el, meniul, în germană, am luat o țeapă de zile mari cu o pizza despre care am crezut că e cu kaizer și era cu un gen de creveți de mare, micuți. Eu ne-mâncând fructe de mare deloc, am făcut o moviliță din melcișorii aceia și am mâncat, de foame, jumătate din aluatul de pizza stropit cu puțină mozzarella super-sărată (de câteva ori am nimerit mâncare extrem de sărată la nemți) și cu un strat subțirel de ketchup. Am stins foamea cu un păhărel de Chianti, aromat și puternic, dar demisec, apoi am comandat un tiramisu, să-mi dreg gustul. Măcar prăjitura a fost bunicică, nu foarte gustoasă (deh! făcută cu prafuri), dar comestibilă. În seara aceea am adormit super-obosită, și aici aș întreba - dac-o fi cineva să-mi răspundă :) - de ce proiectele astea au așa un format, cu activități zi-lumină? N-o să înțeleg pentru ce nu avem după amiaza liber, ceva mai mult decât un sfert de oră să te speli pe mâini și să mergi la toaletă.

Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2
Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2Jurnal neoficial Comenius - Germania, 2014, 2

Miercuri aveam primul workshop...



Alte articole cu aceeași temă: 
Jurnal Comenius Germania 
partea 1partea 2partea 3,  partea 4



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca ai ceva de spus, indrazneste :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...