joi, 17 octombrie 2013

Vizita Comenius pe culori de toamna

Ani de zile am tot încercat să obținem și noi aprobare pentru un asemenea proiect. Nu știam prea bine cum trebuia făcut, credeam că-l facem ca lumea, dar an după an munca noastră se dovedea prea puțin eficientă. Încet-încet am căpătat experienta, am învățat unde greșeam. Apoi a venit și ziua când am fost acceptați. Ma bucuram ca un copil care primește un dar mult așteptat. Îmi amintesc ca la un moment dat alcătuisem aproape singura materialul care trebuia depus la Agenție, din cauza unui necaz în familie al coordonatoarei, și, când am aflat rezultatul - negativ - m-a durut atât de mult încât vreo câțiva ani nu m-am mai apropiat de nici un proiect.

Acum, în proiectul Comenius pe care tocmai îl desfășurăm, a venit vremea mobilității din România. Umblătură mare pentru organizatorii principali, comunicare la maximum pentru mine. Credeam că numai în săptămâna cu pricina voi fi foarte ocupată, dar m-am înșelat. Și în cea dinainte timpul mi s-a părut prea puțin.

Apoi... a venit și prima seară în care zgribulită, în miez de noapte, am așteptat împreună cu colega mea, șefa :)) , primele delegații, nemții și polonezii. A doua noapte, la fel, am stat în hotel până pe la două, să îi întâmpinăm pe italieni și francezi. După care, cinci zile full time au urmat. De dimineață până seara - pentru că așa se alcătuiește un program Comenius - aveam activități.

Răceala m-a doborât, răgușeala m-a redus la tăcere, dar firele nevăzute care se formează între oameni în cadrul unui asemenea proiect nu s-au rupt. Dimensiunea interioară e cea mai importantă. Elevii încep să cunoască viața celor care îi găzduiesc, le înțeleg obiceiurile, se leagă prietenii. Barierele de limbă dispar. Nici unul nu vorbește engleză perfect, dar asta nu mai contează. Sufletul nu are nevoie de nici o limbă străină ca să se înțeleagă cu un alt suflet. Noi învățăm din mers ce nu am gândit bine, ce am greșit, și reparăm unde se poate. Totul trebuie să curgă lin, frumos, fără sincope.

Ne revedem după niște luni în care colegii din celelalte țări parcă mi-au lipsit. Mă simt bine alături de ei, pe unii am senzația că-i cunosc de o viață.
E toamnă, pădurea parcă a luat foc, culorile toamnei îmbracă pământul din jur. Francezii spun că momentul acestei vizite a fost foarte bine ales. La ei doar plouă și e urât, fără culori, fără auriu, ruginiu și fără splendoarea naturii adunată în frunzele colorate.

O ultimă incursiune, la București, încheie, pentru mine, vizita Comenius cu numărul trei. Ajung obosită în camera mea, mă simt golită de orice emoție și nu vreau decât să mă relaxez, să îmi încarc iar bateriile. Din depărtări, de pe aeroporturi, mesajele lor ajung iarăși la mine.

Pe data viitoare, prieteni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca ai ceva de spus, indrazneste :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...