miercuri, 8 august 2012

Calatorie in geomorfologia Pamantului

Datorita unui dialog inceput pe blogul nimeni imi tin promisiunea de a posta cateva elemente de geomorfologie a Pamantului, asa cum le-am invatat eu pe vremea studentiei mele ('85 - '89), de la distinsii mei profesori Grigore Posea si Mihai Ielenicz, in special in anul II de facultate.

Structura Pamantului

Pamantul este format din scoarta, manta si nucleu. Scoarta la randul ei este alcatuita dintr-o patura sedimentara, care se gaseste numai pe continente, o patura granitica, de asemenea aflata pe continente, si cu discontinuitati sub oceane, si o patura bazaltica aflata pe sub cele doua paturi de mai sus, peste tot, atat sub continente cat si sub oceane si mari. Primele doua paturi mai poarta denumirea de sial (silicati de aluminiu) iar ultima de sima (silicati de magneziu).

Este important de amintit ca:

1 - scoarta, impreuna cu patura superioara a mantalei formeaza litosfera si ca aceasta litosfera pluteste pe astenosfera, un invelis de magma al Pamantului.

(De ce se considera ca sub astenosfera mantaua redevine solida, nu stiu si nu a intrebat nimeni la curs. De obicei nu intrebam mare lucru pe profesorii nostri, asta poate si pentru ca asa erau vremurile. Luam informatiile ca atare si le invatam. De altfel nu cred ca exista o explicatie plauzibila pentru acest fapt, tot asa cum pentru multe alte lucruri nu exista.)

2 - litosfera nu este unitara, ci fragmentata sub forma de placi tectonice, din care majore sunt 6 (pacifica, americana, africana, eurasiatica, indo-australiana si antarctica), care se delimiteaza intre ele ori prin linii de extensie, numite rifturi si acolo se formeaza scoarta, ori prin linii de compresiune sau de subductie (adica marginea unei placi se situeaza peste marginea placii vecine, amandoua apropiindu-se lent una de alta; in acest fel marginea de dedesubt se topeste, pt ca ea coboara in astenosfera, iar marginea de deasupra se increteste, formand lanturi muntoase. In acest proces uneori intervin descarcari bruste de energie care genereaza cutremurele.), adica zonele unde scoarta se distruge sau se consuma.

Aceasta astenosfera, fluida fiind, este pusa in miscare de niste curenti de convectie, care la randul lor determina o deplasare a scoartei, si de acum intram in teoria tectonicii in placi formulata de catre Alfred Wegener pe la 1930.

Interesant ca in teoria sa, Wegener nu porneste doar de la niste observatii - de exemplu asemanarea dintre tarmul de vest al Africii si cel de est al Americii de Sud, ca si cum candva ar fi fost unite - dar si de la teoria formarii Lunii din materia inca moale a Pamantului. Insa aici mie imi sunt, acum, usor neclare niste amanunte.
Asadar: pe cand planeta nu era solidificata complet, ea avea o forta de rotatie mult mai mare, astfel ca forma sa era ovala, sau ca o minge de rugby. La un moment dat o bucata din materie s-a desprins formand Luna. In locul ramas s-a format Oceanul Pacific. Argumente in acest sens sunt forma relativ circulara a Pacificului ca si faptul ca scoarta granitica lipseste de pe fundul acestui ocean. Pe de alta parte Wegener spune ca atunci pe planeta exista un singur supercontinent, Pangeea, si un singur ocean, Panthalassa. In urma desprinderii Lunii din Pamant, producandu-se un dezechilibru in masa planetei, Pangeea a crapat (si toata scoarta odata cu ea, dand nastere placilor tectonice) si s-au format doua mari mase continentale, Gondwana in sud si Laurasia in nord, separate de Marea Thetys, care ulterior s-au "spart" si ele pe o linie nord-sud (dorsala Atlantica de azi cu riftul din mijlocul ei care determina alunecarea Americilor catre vest si a masei continentala Afro-Eurasiatice catre est) in continentele asa cum le stim azi.

Bun. Pai ori materia Pamantului era incomplet racita (si aici eu imi imaginez un fel de noroi fierbinte pe tot cuprinsul, aburind), ori exista un continent si un ocean, ceea ce, zic eu, presupune ca planeta era deja solida, la suprafata ei. Dar, in fine, nu ceea ce cred eu este important, ci ceea ce pun cercetatorii cap la cap.

Cum ziceam, aceasta este una dintre teorii,care ce-i drept, explica foarte bine formarea continentelor si oceanelor, si care este completata de dovezi biologice (acelasi tipuri de plante si specii de animale se regasesc atat pe coasta estica a Americii de Sud cat si in zona central-vestica a Africii, ca si cum candva ar fi fost unite) si geografice (forma tarmului, tipul de relief dintre cele doua continente in zona unde au fost candva lipite).

Alte teorii spun ca sial-ul s-a concentrat in continente pe portiuni mici, sau ca au existat cutari orogenice succesive prin care se ajungeau la suprafete noi care puteau sa formeze intinse mase continentale (aici se aducea drept dovada faptul ca muntii din nordul Europei, din Scotia si Scandinavia sunt caledonici, cei din Europa Centrala sunt hercinici - Jura, Masivul Central Francez, iar cei din zona central sudica sunt formati in orogeneza alpina - Alpii, Carpatii).
Ipoteze sunt mai multe, unele mai vechi, altele mai noi, si nici una nu poate sta, in totalitatea ei, in picioare. Totusi astazi este larg acceptata teoria lui Wegener ca fiind cea mai apropiata de realitate, desi poate ca adevarul, ca intotdeauna, este undeva, la mijloc.


Sa revenim la placile tectonice. Spuneam ca ele, placile, plutesc pe astenosfera si curentii de convectie ai astenosferei, circulari, fac ca pe de o parte, sa genereze rifturi, iar pe de alta sa consume din marginile placilor. Riftul apare ca urmare a ramurilor ascendente ale curentilor care imping la suprafata lava pana cand scoarta crapa sub forma unei vai si poate face loc acestei lave sa iasa in afara. Pe aceasta despicatura din cand in cand lava iese ori sub forma de vulcani, ori se revarsa lateral. Oceanele prezinta niste lanturi muntoase numite dorsale, iar dorsala mediana a Atlanticului are un asemenea rift pe mijlocul ei. Dorsala Pacifica nu prezinta rift, si de aici s-a ajuns la concluzia ca Atlanticul este un ocean tanar, in plina expansiune, iar cand riftul se umple si se inchide, se va ajune la faza de contractie, faza in care se afla acum Pacificul, si deci, de imbatranire.

 foto wikipedia

In partea cealalta, unde actioneaza ramurile descendente ale curentilor de convectie astenosferici, marginile placilor se consuma dar formeaza si zone de orogen. Placa subdusa se topeste in astenosfera, iar placa de deasupra se increteste. De fapt, cel mai tare se incretesc sedimentele din geosinclinal, si mai putin straturile din profunzimea placii.

Insa nu intotdeauna muntii se formeaza la intalnirea unei placi oceanice cu una continentala. In Romania, unele catene muntoase s-au format prin subductia a doua placi continentale:


citatul foto este preluat din cursul "Geomorfologia Romaniei" de Gr. Posea, 2005. Linkul: http://www.scribd.com/doc/57394671/Geomorfologia-Romaniei-Grigore-Posea


Si aici se incheie incursiunea propusa. Daca mai vreti sa mai povestesc, propuneti subiecte.


----------------------------------
Bibliografie:

"Geomorfologie generala", M. Ielenicz, 2004 link: http://profudegeogra.files.wordpress.com/2011/05/geomorfologie-genrala.pdf

Curs "Geomorfologie", Gr. Posea, M. Ielenicz, N. Popescu, EDP, 1970
http://facultate.regielive.ro/cursuri/geografie/geomorfologie-94677.html

2 comentarii:

  1. Interesanta mi se pare teoria conforma careia eruptiile timpurii ale Pamantului au dus la aparitia a ceea ce se numeste CRATON. Niste formatiuni pe care eu le asemui unor copaci, deoarece se spune ca au radacini infipte adanc in astenosfera. Asa s-ar explica de ce "radacinile" nu se topesc, un craton ramanand neschimbat in timp.
    Am insa o problema. Se propune ca rifturile se formeaza din cauza supraincalzirii platformelor supercontinentelor. Din cauza supraincalzirii, ele se curbeaza si, in cele din urma, se fisureaza in zonele cu rezistenta mai mica. OK. Avem mai multe feluri de rifturi? Cauzate de ce?

    RăspundețiȘtergere
  2. In cursurile actualizate se vorbeste si despre craton/i. Dar nu stiu sa fie rifturi de mai multe feluri, sau cel putin nu-mi amintesc. In curs scrie ca riftul se formeaza pentru ca in zona respectiva astenosfera impinge in sus, ca o bucla, datorita ramurilor ascendente a doi curenti de convectie verticali. Drept urmare si scoarta, incet, incet, cedeaza sub presiunea (poate si temperatura?) astenosferei, dand nastere riftului. (Ceea ce este, totusi o ipoteza, forajele geologice nu pot depasi cateva zeci de km.)

    Insa ce mi se pare demn de luat in seama, este ca dl. prof. Posea in cursurile actualizate, are grija sa prezinte TOATE teoriile ca pe niste IPOTEZE. Si are dreptate, pt ca nimic nu poate fi asumat ca fiind 100% real, de vreme ce aparatura cu care se culege datele da rezultate imperfecte.

    Este ca si in medicina, umbli cu diagnostice prezumtive, ca pana la urma numai cand "deschizi" corpul, vezi ce este de fapt.

    Si mai avem pana sa putem "deschide" Pamantul :)

    RăspundețiȘtergere

Daca ai ceva de spus, indrazneste :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...