vineri, 29 iunie 2012

De ce exageram atat?

Foarte multi dintre noi stim ca asa au fost si inca mai sunt vremurile. Ca epoca aia pe care o blamati cu totii, dar in care se putea obtine ceva si cu pile, dar mai ales pe invatatura si efort propriu, s-a dus. Acum, chiar daca esti meritoriu, daca nu dai, nu obtii ceea ce vrei. Din pacate.

Unii s-au adaptat. Probabil cei mai multi. Si au dat ce trebuia dat (ceea ce li se sugera, sau li se spunea in faţă) ca sa obtina ce-si doreau. Si obtineau, fara efort.

Acum vreo 8-9 ani, un amic venea cu o sticla de ţuică (de ce?!!!! ca eu nu beau....) si o cutie de bomboane sa ma roage sa il ajut cu lucrarea de licenta. Nu am sa înțeleg niciodată de ce, pt ca era o lucrare de psihologie, iar eu nu sunt specialista în acest domeniu. Nu am înțeles de la început cam ce dorea, dar am intuit. Si i-am spus foarte răspicat, ca eu nu-i fac lucrarea, sa și-o scrie singur, și eu i-o tastez la calculator și i-o printez. A promis ca asa va fi. Dupa vreo doua săptămâni de tăcere, a venit cu o alta lucrare de diploma, pe aproximativ aceeași tema cu a lui, de unde eu trebuia sa iau câteva capitole, și sa le adaptez. I-am spus din nou ca el trebuia să-și facă lucrarea, nu eu, și ca nu asa ne-a fost vorba. Dar l-am întrebat de unde are acea lucrare, și mi-a zis ca de la îndrumătoarea lui de licență. Mi-a spus ca asa se face, ca nimeni nu sta sa scrie cu adevărat o lucrare de licență, și, ceva mai subtil, mi-a spus ca eu sunt proasta ca nu înțeleg ce am de făcut. Probabil ca ma uitam la el ca vițica la o poarta noua, pentru ca m-a luat pe nepregătite, mi-a pus sub nas o foaie, scrisa de dna lector sau ce o fi fost, care reprezenta structura pe capitole a lucrării, și a plecat grăbit.

Am început, câine-câinește, sa fac ceea ce-mi ceruse, deși ii mai spusesem eu și sa nu lase totul pe ultimele zile, ca nu pot lucra asa, pe repede înainte și mai și trebuia sa plec la mare chiar înainte să-și depună el lucrarea la facultate (particulara, desigur). Vorbele mele nu aveau nici o valoare pt acel amic.

In fine... frustrarea s-a adunat în mine, el a făcut exact ce-si propusese, pana la urma am mers și la profesoara lui acasă, amândoi, pt ca eu știam ce era în lucrare, pe el nici nu-l interesa, și, înainte de ziua când aveam sa plec la mare, văzând ca tupeul lui era maxim - adică ma trezise pe la 3 dimineața sa vina sa-mi dicteze partea practica (asta a fost într-adevăr lucrata de el, ca nu avea încotro), ca sa termin mai repede de tastat sa poată să-și lege lucrarea și s-o depună în aceeași după amiaza. Si, poate asa a vrut Dumnezeu, la un moment dat a spus un cuvânt greșit - asa cum fac mai toți tinerii de azi, care nu le prea au cu limba romana. Pachet de nervi cum eram, am izbucnit într-o serie de insulte cum în viata mea nu am făcut. Ma rog, l-am făcut albie de porci. El, vezi-doamne, bărbat fiind, a zis ca nu accepta din partea mea asa ceva, si s-a ridicat sa plece. In casa mea!!!! Ei, bine, deși mai aveam vreo 15-20 de pagini de tastat, am închis calculatorul și imprimanta, i-am pus in brate ceea ce printasem si l-am dat pe usa afara. Inainte sa iasa, a zis pierit ca unde sa se duca el acum sa-si termine lucrarea? I-am spus ca nu ma intereseaza si l-am impins afara pe hol. A baiguit ceva de niste bani pt ceea ce facusem pana atunci. I-am spus ca nu am nevoie de absolut nimic, ca nu vreau sa-l mai vad in viata mea. A plecat extrem de derutat. Iar eu, m-am dus la mare, fara sa-i mai raspund la apelurile disperate care nu au contenit in ziua respectiva.

Într-adevăr, nu l-am mai văzut niciodată.

Acum îmi pare rău ca m-am purtat urat și am izbucnit, de nervi și din spirit justițiar. Nu știu dacă am avut dreptate sa ma port asa. Dar știu ca nu am suportat minciuna, hoția, impostura. Si totuși, dacă asa e/era trendul? Cine sunt eu sa ma opun? De ce l-am pedepsit pe acel om, când multi alții făceau exact ca el? Ce-am obținut? Nimic... un gol interior și o veșnică vina de a fi împiedicat un om să-și termine facultatea la momentul potrivit.

2 comentarii:

  1. sunt multe genuri de intamplari. Eu, de obicei, spun: ”te costa atat”. Am un prieten, profesor, vine disperat sa ii fac nush ce referat. Cand si-a luat computer ma suna disperat: vino cu mine sa vezi ce-mi dau aia. Ajung la magazin si vad ca totul era platit. Ce sa mai vad ? Sa nu ma fure! Ii zic: mai bine imi ziceai cand ai ales, stiam ce-ti trebuie, te scoteam la jumate pret. Omul facuse credit in banca. Peste un an aflu: rate pana in 2017 (eram in 2009). Stupoare! Venea vara, veneau proiectele, omul cerea elevului bani sa le faca dosarul. 100 lei de elev. Adica el sa nu ia ? Ma apuc sa dactilografiez, fara pic de chef. Ulterior gasesc la el o fatuca pe care o scolarizase sa devina soferita si respectiva scana din carte si pasta in lucrare. Deci o pustoaica de 18 facea rapid ceea ce el, profesorul, la vreo 48 nu stia, ar avea pretentii sa ia bani. In fine, ne-a oferit cate o sticla de vin, imi inchipui de unde venea. Din ce l-a invatat celelalte vremuri. Eu am stiut un lucru: costa atat. In fine, treaba lui. Ar fi multe de povestit, e o figura. Acum si-a gasit, in sfarsit, perechea, o colega simpatica. Vine cu ea, intr-o seara, beat si incepe sa râda de mine. Zice odata, zice de 3 ori, prietena ii zice sa se potoleasca, el continua. Țip la el, pleaca dupe ce se goleste sticla de bere (bere dupa vin) si de atunci nu mai mai cauta. Si asa ramânem la o vârsta fara prieteni! Nu-i o paguba, dar e bine sa mai bei un pahar cu un prieten din copilarie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu sunt obișnuită să cer un preț când e vorba de prieteni, cunoștințe sau colegi de cancelarie, mă gândesc că poate și eu voi avea nevoie vreodată de o favoare de la ei. Și mi-am dat seama că nu e ok să fiu așa, că tot eu o iau în freză.

      După unii prieteni nu merită să ne pară rău.

      Ștergere

Daca ai ceva de spus, indrazneste :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...