luni, 23 aprilie 2012

Despre biserici si printese urbane

Acum cateva zile am gasit un blog care mi-a placut. Asta: http://www.printesaurbana.ro/ . Inca nu il adaug in blogroll pt ca aici unde ma aflu, adicatelea in camera mea de camin, inca nu merge conexiunea internet dupa vacanta, nu stiu de ce, si de pe amaratul asta de bluetooth nu stiu nici daca postarea asta se va incarca.

Si cum rasfoiam blogul tinerei doamne, am nimerit pe o postare despre mersul la biserica si despre credinta. M-au napadit niscai amintiri, si am fost de acord cu printesa, ca la bisericile ortodoxe miroase naspa, e relativ intuneric in asa fel incat de multe ori lacasul respectiv seamana cu o pestera, ca sa nu mai zic de unii preoti care te fac sa nu mai intri ever intr-o biserica, cel putin nu ca sa te spovedesti lor.

Nu voi uita niciodata ziua in care, dupa o relatie care nu mersese deloc frumos, m-am dus sa-mi curat sufletul de umbra vinovatiei si durerii, iar preotul caruia ma spovedeam, m-a sfatuit sa-mi caut un coleg de serviciu. Am intors ochii catre el, de sub patrafir, uluita ca in loc de canon bicericesc pt ca traisem in necuratie cu un barbat, el ma arunca direct in bratele placerii carnale cu oricine se nimerea, asa, din apropierea mea, nu conta cine-i persoana. Ma rog, poate ca el asa ar fi facut dupa o mare deceptie. Dar eu nu venisem la biserica sa caut un raspuns la o problema hormonala, ci la una de suflet. A fost ultima oara cand m-am spovedit, atunci demult, cu zeci de ani in urma. Probabil o voi mai face odata, candva, inaintea unui Mare Portal in fata caruia ajungem toti. Sau... cine stie? poate voi intalni si eu preoti cu mintea inteleapta si vorba chibzuita, care sa nu ma alunge din lacasul Domnului, ci sa ma determine sa revin.

Si eram cat pe ce sa zic ca sunt vreo 10 ani de cand nu am mai dat pe la biserici, dupa care mi-am amintit ca de fapt, intru cu placere in toate catedralele pe care le intalnesc in calea Marelui meu Vis, in calatoriile mele prin  lume. E drept, alea's catedrale catolice, dar la urma urmei, Dumnezeu e unul, si e peste tot, indiferent de modalitatea aleasa de comunitatile religioase de a-si exprima credinta in Divinitate.

Iar la sfarsit, as fi pus o poza cu interiorul aurit al catedralei din Melk, acolo unde Umberto Ecco a scris "Numele trandafirului". Dar o voi pune cand internetul de mare viteza va reveni.

2 comentarii:

  1. Ce surpriză plăcută...prinţesa urbană este o fiinţă minunată, o cunosc de ceva vreme din scris şi abia aştept să ne şi întâlnim, tocmai a născut o fetiţă pe nume SOFIA. Şi mie mi-a plăcut postarea ei...Vă pup şi vă citesc, chiar dacă nu sunt aşa activă ca înainte...Cu drag, LEXY

    RăspundețiȘtergere
  2. Te pup si eu, Lexy, si ma bucur ca mai treci pe la mine prin casuta cu praf de stele :)

    RăspundețiȘtergere

Daca ai ceva de spus, indrazneste :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...