vineri, 30 iulie 2010

Obsesie

Acum mai bine de 10 ani, chiar vreo 14, cred, am fost solicitata sa fac un horoscop unui barbat din Iasi. De unde aveam eu sa stiu ca va urma un fel de lunga... nu stiu cum sa-i zic... prietenie, in nici un caz, dar relatie profesionala, poate fi un termen potrivit. De cate ori omul avea o noua amica, voia sa-i fac si horoscopul ei, si apoi studiul de compatibilitate intre ei doi. Omul voia sa se insoare. Nimic anormal pana aici,  doar ca tot dadea peste fete nepotrivite. La inceput, in primii ani, el era cel care le dadea papucii, pe motive poate inventate, poate reale. Apoi situatia incepuse sa se inverseze.

Dupa cativa ani, imi cerea in mod expres sa-l ajut, pe un ton oarecum superior, sa-i onorez cerinta de urgenta, ca el imi plateste dublu. Nu am acceptat asta, pentru ca efectiv nu aveam cum sa fac ce-mi cerea, ar fi insemnat sa nu mai merg la scoala vreo doua zile ca sa-i fac lui horoscoapele cerute. Pana la urma accepta in conditiile mele, dar numai dupa ce insistase revoltator de mult in a ma determina sa accept sa lucrez cand voia el.

La un moment dat, coincidenta sau nu, aparitia lui fizica in casa mea a avut niste urmari neplacute si ciudate. Iarasi coincidenta, la vremea aceea m-am aflat intr-una din cele mai negre perioade din viata mea. Ma rog, lucrurile au reintrat in normal, eu i-am cerut sa nu mai vina la mine cu solicitari din astea decat dupa ce se insoara. Bineinteles, tot nu s-a insurat ba chiar a intalnit o fata care i-a dat sperante foarte mari si l-a lasat cu buza umflata maritandu-se cu altul dupa ce se logodise cu el - cel putin asta a fost varianta spusa de el.

Era disperat, si il inteleg. Nu stiu daca a meritat ceea ce i s-a intamplat, desi e o vorba - destul de idioata, parerea mea - care zice ca tot ceea ce ti se intampla in viata este pe merit, indiferent ce crezi tu personal.

Apoi, recunosc ca in dorinta de a scapa de el l-am pasat unei cunostinte din Bucuresti cu calitati de clarviziune, care dupa mai multe convorbiri telefonice - omul era foarte insistent, deplasat de insistent chiar - femeia mi-a zis pe sleau ca tipul e nebun. Acuma, ce sa zic? Bolnav, nu era, dar ceva probleme la mansarda, de mult imi dadusem si eu seama ca avea. Si i-am si spus-o de mai multe ori, trimitandu-l la un psiholog, dar, neah :) stiti voi, nimeni nu ia in seama chestiile astea, din pacate. 

M-a contactat iarasi la cateva zile dupa ce amica mea din capitala l-a refuzat dur, de data asta prinzand si eu curaj sa-i spun in faţă sa inceteze colaborarea cu mine. N-a inteles ca nu doresc sa devin astrologul personal al nimanui, ca nu mi se pare deloc normal sa depinzi de diferite forme de divinatie - el mergea si la alti astrologi, si la tarotiste, din cate mi-a zis - ca era cazul de acum sa punem punct acestei legaturi care devenise de mult deranjanta si daunatoare pentru mine, cel putin. 

Iar acum 2 ore ma suna din nou..... fireste, am refuzat din nou. 
Desi nu am pretentia ca-l cunosc, cu toate ca ne stim de 14 ani, daca si in viata particulara este la fel de sâcâitor si de obsedat de cate ceva (in loc să fie el insusi si sa-si ia viata in propriile maini, nu sa astepte sa se implineasca ce zice horoscopul, sau Tarotul, sau zatul de cafea, sau mai stiu eu de ce feluri de ghicit este el dependent), inseamna ca exista cel putin un motiv serios pentru care femeile din viata lui sa nu-si doreasca sa-l aiba  pentru prea multa vreme in preajma.


In incheiere, o cana de ness, ca sa nu aiba zaţ si sa nu existe tentatii ;))

joi, 29 iulie 2010

Wiskasu' meu drag ...

Pisica mea cea mai "a mea" de trei zile nu a mai venit acasa. Cea mai "a mea" pt ca mi-a fost daruita acum 4 ani de prietenul meu. A mai lipsit ea de acasa cate o zi-doua, dar deja azi e a patra zi si nu sper sa mai vina vreodata.

Te pup in gand, Wiskas, pisica mea draga!


later edit: de fapt, a revenit, batuta, slaba si ranita la botic si o labuță, dupa 11 zile... Cine stie, bietul animal, prin ce a trecut...

vineri, 23 iulie 2010

Entitati din invizibil - partea a doua


Cum ziceam, raspunsul primit de useritza respectiva, de la o alta forumista: 

Da, exista multe emisiuni pe tema asta. Dar cand ti se intampla tie, e cu totul altceva pentru ca, intotdeauna cand auzi de la altii, e ca o poveste. Cand traiesti pe pielea ta este mult mai ........ nu stiu cum sa spun. 

Poate o sa par nebuna, dar cand eram copil si bunicul meu a murit, il vedeam mereu prin jurul casei. O strigam pe bunica si-i spuneam: "Uite, buni, nu mai fii trista, ca bunicu'-i aici!" Bunica se supara si-mi spunea sa nu mai vorbesc prostii. Nu stiu cum sa spun..... e un sentiment pe care mi-l aduc aminte si acum: eram deznadajduita, trista, confuza fiindca nu ma credeau cei mari. Si nu intelegeam cum de numai eu vad. 

Cu timpul, cand am crescut, am incetat sa-l mai vad, dar imi aparea mereu in vise. Atunci stiam ca trebuie sa dau pomana si, daca faceam asta, o perioada nu mai visam nimic. Apoi iar si iar...... Pana intr-o noapte cand, acum cativa ani, in vis, bunicul a aparut ca din senin si m-a imbratisat. Am simtit o iubire imensa. Eram atat de fericita ca sunt cu el..... Atunci mi-a zis ca el a fost cu mine mereu si ca stie tot ce am facut. Mi-a mai zis ca e ultima oara cand ne vedem, pentru ca trebuie sa plece. 

Cand m-am trezit aveam lacrimi in ochi. Cred ca am plans in somn. Fusese atat de real, Doamne, nu puteam sa cred ca am visat! Si totusi, nu stiu daca a fost doar un vis pentru ca, intr-adevar, asa cum mi-a zis el, nu l-am mai visat niciodata, nu l-am mai simtit niciodata...... pur si simplu a plecat. 

Acum imi lipsesc visele acelea pentru ca era singurul mod de a ma intalni cu bunul meu, insa ma incalzesc cu gandul ca, intr-un fel mi-a vegheat copilaria.

joi, 22 iulie 2010

Entitati din invizibil - partea intai

Am gasit mai demult pe un forum un fir de discutie cu doua postari foarte interesante. O useriţă povestea:

Cred ca acest subiect este relativ, ca si cum am discuta despre culoarea preferata.
Eu cred cu tarie in viata de apoi si voi crede mereu, dar cunosc persoane care nu o fac si sunt foarte sigure in privinta asta. Insa pe mine nu ma poate convinge nimeni sa-mi schimb parerea. Am trait 25 de ani intr-o casa bantuita de fostul proprietar, decedat in conditii suspecte. Il vedeam pur si simplu, fara sa stiu cine este, si mi-era ingrozitor de frica de el. 

Eu fac parte din generatia copiilor crescuti cu cheia la gat, pe atunci nu erau la moda after-school-urile, dar nici mamicile nu mai erau casnice de mult. Asa ca, dupa scoala veneam acasa si stateam singura toata ziua. In casa ACEEA! Am avut "n" experiente ciudate, infricosatoare, si ai mei parinti imi spuneau mereu ca nu se poate sa fie altceva decat imaginatia mea de copil. Dar cand treaba s-a agravat si geamurile au inceput sa se deschida si sa se inchida singure, luminile la fel, lucrurile sa se miste, ai mei au inteles. 

Discutand cu o vecina care l-a cunoscut pe acel om, i-am descris exact persoana pe care o vedeam, iar ea s-a cutremurat: "De unde stii tu cum arata dl Sandu? A murit inainte sa vii tu pe lume". Asa mi-a spus. Apoi mi-a mai zis ca si ei i-a aparut vreme de un an de zile. In fine........s-au mobilizat amandoua, mama mea si vecina, au facut sfeştanii, au dat pomeni, au facut ceea ce se face dpdv al credintei noastre, si problema a disparut. Nu l-am mai vazut, nu l-am mai auzit niciodata. Nu era un spirit periculos, era doar un suflet pentru care nu se mai ruga nimeni si pe care nu-l mai ajuta nimeni sa-si afle linistea. In momentul in care s-a facut ceva pentru el, s-a linistit.
Desigur, este doar o experienta traita de mine. Cu siguranta "expertii" pot contraargumenta toata povestea mea. Insa eu stiu ce am trait si nu ma poate clinti nimeni: DA, exista viata dupa...... Doar ca nu s-a intors nimeni sa ne spuna, iar noi suntem obisnuiti sa credem doar ceea ce vedem. Dar intuitia ce ne spune??....... (Sau nici ea nu exista?)


Nu comentez nimic.  Maine postez raspunsul primit de ea.

marți, 20 iulie 2010

Citesc mesajele care-mi parvin de pe grupurile de astrologie si nu pot sa nu observ câtă vâlvă creeaza trecerea celei care a fost Madalina Manole. Parerea mea este ca un suflet care nu are liniste, face in asa fel incat sa iasa la iveala adevarul, nelinistindu-ne si pe noi, intr-o oarecare masura.

Recunosc ca nici eu nu m-am putut abtine macar cateva zile - asa se cade, zice-se - sa nu ridic tema ei de nastere si sa nu incerc sa vad semne prevestitoare ale tragediei. Si ce vad? In primul rand predispozitia catre probleme nervoase, sau psihice, sau cum vreti voi sa le numiti, instabilitate mentala, limitare in cariera, un yod care are in varf pe Lilith in exaltare in Berbec, si care, colac peste pupaza, se afla in celebrul grad 22, despre care Nikola Stojanovici spune ca este grad de crima comisa ori suportata (sinuciderea este tot o crima, dar asupra propriei persoane).

O sa fac zilele astea o analiza ceva mai amanuntita, poate mai mult din punct de vedere karmic, asa cum m-am obisnuit in ultima vreme datorita raspunsurilor pe care le dau pe portalul acasa.ro.


Va pup!

vineri, 16 iulie 2010

Nu voiam...

... nu voiam sa scriu despre moartea Madalinei Manole, dar nu pot sa nu ma gandesc ca daca alaltaieri se vorbea despre faptul ca a fost gasita intr-o balta de sange lovita la cap, ieri si azi acest amanunt a fost complet evitat. 
Daca s-a stabilit ca a fost siunucidere, ancheta de ce continua? De ce s-a cerut caseta cu filmarea camerei de supraveghere? Ce rost are sa stii la ce ora au venit acasa cei doi, daca ea a ales asa? 

Nu pot sa nu revad in minte emisiunile si stirile de zilele astea. S-a spus ca sotul ei nu ar fi fost acasa in noaptea aceea, apoi nu s-a mai repetat stirea. S-a spus initial ca acum 3 saptamani nu a fost tentativa de sinucidere ci intoxicatie cu paracetamol, si ca ea a fost internata la Floreasca, ulterior s-a batut moneda pe varianta tentativei, si pe informatia ca ar fi fost internata la o clinica particulara. Un criminalist invitat la Realitatea TV a aratat de ce ipoteza sinuciderii nu prea sta in picioare, ulterior s-a evitat reluarea declaratiilor dansului. Purtatoarea de cuvant a Politiei a spus ca sms-ul a fost gasit pe mobilul sotului Madalinei, ulterior s-a afirmat ca de fapt au fost 2 sms-uri, ca in final sa ramana valabila aiuritoarea varianta cu sms-ul trimis pe propriul ei telefon. Ca nu este obligatoriu ca ea sa-l fi scris si trimis, nici asta nu se mai spune.

Si multe alte confuzii, poate intentionate, poate nu. Mie mi se pare ca se incearca a se ascunde ceva, cel putin pe moment.

edit: duminica, 18 iulie.

Am vazut in presa online acele poze facute inainte de lansarea ultimului album, care lansare nu a mai avut loc. Mada era foarte, foarte trista, si ochii, privirea, ii era ratacita. Din pacate am cunoscut bine de tot doua persoane cu schizofrenie, si exact acea privire dusa o aveau si ei in perioadele de criza. Pacat ca nimeni din cei din familie nu au observat-o ca se pierde, acum exista tratamente eficiente pentru orice suferinta psihica.
Unele femei fac acest gen de depresie severa si la instalarea pre-climacteriului.

Pacat!



Un print screen cu poza care m-a determinat sa cred in suferinta psihica a Madalinei.


miercuri, 14 iulie 2010

Adio, Madalina

Nu stiu ce te-a determinat sa faci asta. Dar acum... privirea ta blanda si surasul cald sunt la ceruri.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, chiar daca tu ai vrut asa.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...