marți, 15 august 2017

Accentele limbii engleze. Funny stuff



Accentul scoţian

E cel mai dificil, presupunând mari sacrificii din partea vorbitorului. Tehnic, este nevoie de un cui foarte ascuţit, bătut în limbă astfel încât vârful să iasă pe partea cealaltă. În momentul în care încercarea de o pronunţa un cuvânt presupune atingerea cerului gurii sau a gingiei, cuiul va provoca durere, iar vorbitorul se va opri subit în mijlocul cuvântului şi va scoate un icnet, un oftat sau va spune fuck! Urmat, desigur, de un alt icnet sau oftat. Astfel, circa 75% din cuvinte vor fi pronunţate în cel mai bun caz până la jumătate şi în absolut toate cazurile ultima silabă se pronunţă ouch, aigh, ough sau fuck. Pentru dezinfecţia rănilor se foloseşte, de preferinţă, single malt.

Accentul Texan

Faptul că texana seamănă foarte mult cu lătratul unui dulău este unanim recunoscut, cu toate că, până în prezent, nu s-a putut stabili cu precizie rasa dulăului.
Deşi mai multe asociaţii cainologice îşi dispută vehement întâietatea, se pare, totuşi, că texana provine din lătratul unui Shnautzer uriaş căruia îi lipseau ambii canini de jos si era discret atins de Alzheimer. Lingviştii susţin că abilitaţile de comunicare ale câinelui cu cireada erau remarcabile, vacile intrând docile în ţarc încă de la primele mârâituri, ceea ce i-a determinat pe cow-boy să preia elemente lexicale din vocabularul dulăului.

Cei mai aprigi opozanţi ai acestei teorii sunt nişte motociclişti din Houston, care susţin că limba Texană s-a născut din încercările unui tovarăş de-al lor de a comunica cu Harley Davidson-ul, care i s-a defectat la intrarea în Nevada.

Accentul de Alabama

Pare greu de crezut că ceea ce vorbesc locuitorii statului Alabama, cunoscuţi sub numele generic de bamas, are la baza cuvinte din vocabularul limbii engleze. Organizaţia Mondială a Stomatologilor a demonstrat recent că un accent bama acceptabil se poate obţine dacă încercaţi să pronunţati orice cuvânt englezesc plimbând fără grabă vârful limbii pe cerul gurii de la al doilea molar de sus, dreapta, până la primul molar de jos, stânga şi înapoi. Pentru rezultate mai bune, este recomandabil să vă lipsească cel puţin doi dinţi din faţă şi să menţineţi tot timpul în gură un pumn de tutun, o scobitoare şi două-trei capace de bere.Şi nu, nu încercaţi asta acasă, în faţa oglinzii, decât dacă aveţi la îndemână un ştergător de parbriz!

Accentul Sud-African

Dacă Texana se confundă cu lătratul unui dulău, engleza vorbită în Cape Town seamănă cu lătratul unei hiene, care, după cum se ştie, este un fel de câine mai mare, care se crede cal şi încearcă să necheze. Inflexiunile cabaline din accentul sud-african nu sunt rezultatul influenţelor dialectului local Zulu, aşa cum aţi putea crede, ci ale limbii olandeze, vorbită de primii colonişti ai regiunii. Este evident până şi pentru persoanele cu disabilitaţi de auz că limba olandeză, mai curand o boala de gat avansata, nu este ceva care trebuie amestecat cu zulu, dar inevitabilul s-a produs, rezultatul fiind limba numită Afrikaans. Sunt sigur că Dumnezeu s-a distrat copios în ziua aia, iar faptul că inventatorii vuvuzelei sunt vorbitori de engleză cu accent Afrikaans pare o consecinţă firească.

Engleza Italiană

Cunoscută şi sub numele de Maccheronic sau Spaghetti English, engleza vorbită de italieni presupune o condiţie fizică excelentă, întrucât, la fiecare trei cuvinte, trebuie efectuate câteva flotări în aer. Nu poate fi vorbită de către persoanele cu disabilitaţi fizice şi nici de către cei care au mâna în gips sau suferă de febră musculară.

Vorbitorul perfect de maccheronic este capabil nu doar să prelungească vocalele, ci şi să adauge câte o vocală după fiecare cuvânt. Scopul final este ca nici un cuvânt să nu se termine în consoană: “Darlinga, pleasa clooose da doooora anda sita downa on the flooora”.

Engleza germană

Este opusul englezei spaghetti, în sensul că vocalele trebuie ignorate, iar consoanele pronunţate cu voluptate. Cum se poate pronunţa voluptuos o consoană? Folosiţi limba ca pe un fel de ciocan. Ştiu, doare, dar cu timpul o să vă obişnuiţi (pont: stingeţi cu multă bere bătăturile apărute pe gingii!). Cea mai violentă lovitură de limbă trebuie dată în momentul pronunţării grupului TH, care se va rosti ca un T foarte dur (veţi şti că aţi pronunţat corect atunci când veţi constata o mica sângerare, la baza incisivilor superiori). Teoretic, engleza teutonă ar semăna destul de mult cu engleza, dacă nemţii nu ar pronunţa pe W ca pe V şi pe V ca pe F. “Ve ar’ valking on ttisss strrre’ttt, aft’rrr a long traf’l by train” Engleza poloneză Polonezii pronunţă W-ul la fel ca nemţii, un fel de jjjjj continuu se aude pe fundal şi fiecare al treilea cuvânt este “kurwa”. “Tis kurwa beer is kurwa good for notting, kurwa! I vant a kurwa vodka, please!”

Engleza filipineză

Filipinezii nu pot pronunţa sunetul F, pe care îl rostesc P. Din acest motiv, engleza vorbită de filipinezi nu poate fi luată în serios, aşa cum nu poţi lua în serios un ins de 1,5 m care spune “Pack you!” în loc de “Fuck you!”. Preferata mea e “Pipth Avenue”

Engleza de India

Fixaţi-vă colţurile gurii de lobii urechilor, folosind nişte cleşti de rufe puternici, astfel încât să imobilizaţi buzele într-un fel de zâmbet larg. Acum, încercaţi să vorbiţi engleză pronunţând cuvintele după următorul algoritm: un cuvânt la 3 secunde, un cuvânt la 2 secunde, trei cuvinte pe secundă, 5 cuvinte pe secundă, 14 cuvinte pe secundă, un stop brusc, apoi un cuvânt la 5 secunde. După care, repetaţi. Rezultatul e ceva de genul:
“Good mooo rningSir! Howareyoutoday? I hooope everythingiiiis finewithyouandyour faaamily, Sir.”

Engleza românească

Cheia de boltă a acestui inconfundabil dialect este grupul THE, pe care majoritatea românilor îl pronunţă . Dacă vrei să afli din ce regiune a ţării provine un român, după engleza vorbită, îl provoci să numere până la trei.

Răspunsurile variază de la “uan, ciu, srii”, până la “oan, tu, trii” în funcţie de poziţia pe harta patriei a localităţii natale. Un alt obicei românesc este ca fiecare propoziţie să fie precedată şi urmată de o pauză lungă, marcată de sunetul ăăă.
 “ăăă . you go straight on zis street and after zat traffic light . ăăă . you go to ză right for about . ăăăă . sărty meters and zen you go to ză left and you will see . ăăă . ză building zat you are looking for. May be ză office is not open today, but zey have ză orar . ăăă . ză program on ză door.”

preluată de pe Facebook. 

Daca ti-a placut ce ai citit, distribuie sa afle si prietenii tai!



vineri, 11 august 2017

10 lucruri pe care nu le-am mai facut



O leapșă preluata de la Rodica Mihaela, care si ea a preluat-o de la Cristina, care si ea a preluat-o de la Anto. Iar Anto cred ca o stie de mai demult, ca acum vreo cativa ani as zice ca am mai vazut-o pe bloguri desi sub o alta forma si cu mai multe puncte.

Deci, așadar și prin urmare, vorba de duh și de zâmbet a unui fost profesor de la facultate, care, așa cum îi stă bine unui geograf de marcă, a murit recent, pe la Marea Moartă, să mă gândesc la 10 lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum, dar zic să fie lucruri pe care alții le fac în mod obișnuit, nu ceva de genul că eu n-am fost pe Lună.

1. Nu mi-am făcut manichiura, nici la salon și nici altfel.

Am niște unghii, vaiiiiii, mama lor, mi se exfoliază de când le știu, sunt fragile, cresc sub formă de evantai, și le dau eu lor o manichiură de nu se văd. La cratiță cu ele! Pedichiură, coafură, machiaj, da, dar manichiura.... într-o altă viață.

2. Nu m-am măritat.

Are dreptate Mihaela cu acest punct. Toate femeile se mărită; ei, dar nu chiar toate. Cine a dat de gustul singurătății, și ca să fiu sinceră, de al libertății de a face orice, oricând, fără constrângeri, știe ce știe ;) Nu că n-am încercat, dimpotrivă, mi-am și dorit când eram mai tânără, însă fac parte din categoria aia de oameni etichetați drept dificili. Nu-mi place să împart spațiul cu altcineva, să fac de mâncare pt altul, să fac menaj pt altul, să cedez în favoarea gusturilor și dorințelor 'mnealui. Am făcut-o, și am avut sentimentul acela frustrant că se profită de mine. Așa că, mai bine lipsă.

3. N-am făcut copii.

Știu de ce, dar azi n-am chef să mă cert cu Dumnezeu, că fac zacuști și-mi trebuie calm.

4. N-am reușit să slăbesc și să rămân așa.

Dacă voi ați găsit metoda, lăsați-o într-un comment.

5. Nu am avut niciodată o casă.

A mea, vreau sa zic, că locuiesc în apartamentul părinților. Am avut niste tentative sa-mi iau, ba garsoniera, ba apartament cu doua camere, dar ori nu aveam bani de avans, ori era locuinta respectiva devastata si necesita investitii prea mari pentru reparatii, ori, ultima oara, banca nu-mi acorda creditul - așa de mare era salariul de profesor. Până la urmă am renunțat.

6. N-am cântat niciodată sub duș.

Și-mi pare rău, cred că așa aș face rost de un apartament bun, că ăia de deasupra s-ar muta în secunda doi.

7. N-am tăiat niciodată o găină.

Am stat la casă până la 17 ani când ne-a demolat Ceaușescu, și aveam orătănii. Nu puteam nici să mă uit când taică-meu hăcuia gâtul vreunei găini, darămite să fac eu treaba asta. În schimb mă duceam la butucul pt găinile care-și găseau acolo sfârșitul, și plângeam după ele, că eu le consideram ca pe niște animale de casă. Eu vorbeam cu ele, le mângâiam și vara le udam pe pene, crezând că le este cald, până mă hușuia taică-meu de la poiată. Probabil din acest motiv nici acum nu-mi place gustul de găină de țară și îl prefer pe cel de avicola.

8. N-am crescut câine în casă.

Doar pisici. Câini am avut când eram copil, dar afară, la cușcă. Iar când au început demolările, au început să pună otravă pentru câinii care rămâneau în zonă fără stăpân. Așa mi-a murit o cățea pripășită în curte la noi și până ne-a venit rândul la demolat, n-am mai luat câine, și nici după aceea.

9. N-am putut să învăț limba rusă.

Nici alfabetul nu am reușit să-l învăț. Terminasem facultatea, era prin 1990 și eu corespondam de vreo câțiva ani buni cu un tip din Leningrad. În engleză. A insistat să ne cunoaștem, că el vrea să mă cunoască mai bine, că hâr, că mâr. Am pus botu', deh! tinerețe fără minte, și voiam să învăț câte ceva pe limba lui, iar ai mei mă și vedeau măritată cu blondu' iar eu urlam de mama focului că nu voiam să devin rusoaică. Mă rog, sovietică, pe vremea aia. Ca să vină în țară, trebuia făcută invitație, chemare, cum se zicea. M-am dus eu la poliție, după ce i-am cerut datele lui Leo(nid), și i-am trimis actele de chemare, valabile 6 luni. Adică în acel interval el putea să intre în țară. Le-a primit chipurile târziu (scrisorile ajungeau în 2 săptămâni, dar el a zis că actele alea au ajuns în 2 luni...), și mi-a răspuns că pașaportul lui este la autoritățile locale (și noi, înainte de Revoluție, dacă aveam pașaport nu puteam să-l ținem acasă, era un act care se păstra la securitate, doar când ieșeai din țară, dacă aveai voie - că și aici era o întreagă poveste, nu oricine putea ieși din țară, nici chiar în țările socialiste - atunci ți-l dădeau să-l ai asupra ta.) deci mi-a zis că pașaportul lui nu iese de la nush ce birou decât în câteva luni de zile și că nu știe dacă mai poate veni.

De atunci n-am mai auzit nimic de el, nu mi-a mai scris niciodată. Însă ori de câte ori îmi amintesc minciuna servită drept pretext că nu poate veni la mine, mă întreb oare ce pui de cârtiță kaghebistă oi fi ajutat eu, prostește, să intre legal în Romania??...

10. N-am băut niciodată vodkă.

Nu pot bea băuturi foarte tari, dar nu-i timpul pierdut. :))) poate chiar zilele următoare voi avea ocazia. Deci, hai noroc!


Tu ce n-ai făcut niciodată din lista asta?


Dacă ți-a plăcut leapșa asta, preia-o și tu, și distribuie să afle și prietenii tăi!



marți, 8 august 2017

Predarea unui contract de leasing auto şi modurile în care sunt avantajate părţile din contract



Leasingul este o formă de contract care îi permite unei persoane fizice sau juridice să beneficieze de achiziţionarea unei maşini, asupra căreia va deveni proprietar la sfârşitul derulării contractului. În mod normal durata contractului de leasing este de 60 de luni (5 ani), cumpărătorul având posibilitatea de a achita întreaga sumă rămasă de plată doar cu un singur an înainte de finalizarea contractului. Deşi poate părea un tip de contract de finanţare puţin mai complicat, acesta nu este deloc aşa, mai ales că-i oferă o mulţime de beneficii celui care îl utilizează. Astfel, cumpărătorul decide care este valoarea avansului pe care îl oferă, care este valoarea ratelor plătite lunar şi pe cât se întinde perioada contractului, urmând ca să se bucure de folosinţa automobilului chiar din momentul încheierii actelor.

Predarea unui contract de leasing auto şi modurile în care sunt avantajate părţile din contract
Sursa imagine: Flickr

Ce se întâmplă atunci când are loc predarea unui contract de leasing auto?


În acest tip de contract vor fi implicate trei părţi (cedentul, cesionarul şi firma de finanţare auto), aşadar toate părţile implicate trebuie să fie satisfăcute în dorinţele lor, astfel încât toată lumea să fie fericită. În mod normal, atunci când un client solicită o predare leasing auto, motivele sunt cât se poate de clare, în sensul că acesta nu-şi mai poate permite să continue să plătească maşina achiziţionată. De aceea, în astfel de cazuri soluţia oferită de predarea contractului de leasing auto este cea mai avantajoasă opţiune:

•    Cedentul o să-şi poată recupera o parte din suma achitată pentru autoturism (în cazul în care cesionarul va agrea această idee) şi nu va mai fi ţinut, din punct de vedere juridic, de contractual de leasing faţă de compania de finanţare, obligaţiile sale contractual fiind preluate de către cesionar;

•    Cesionarul va prelua un contract cu rate fixe, dar la o valoare cu mult mai scăzută decât ceea ce este disponibil pe piaţă, ceea ce înseamnă că poate achiziţiona o maşină scumpă şi puternică la un preţ mult mai avantajos decât oferta curentă.

•    Compania de finanţare va avea parte de un plătitor bun şi va mai încasa un procent de 2% din suma rămasă de plătit ca preţ al noii novaţii).

•    Toate părţile implicate au de câştigat din predarea contractului de leasing, iar contractul se va derula în continuare până la momentul finalizării.

Predarea contractului de leasing poate fi o soluţie avantajoasă în condiţiile în care, în momentul de faţă, există o gamă bogată de opţiuni de creditare auto pe piaţa din România. Chiar dacă prin predarea contractului de leasing se pot schimba şi anumite clauze contractuale (precum durata contractului sau valoarea ratelor care se vor plăti), pentru cesionar aceasta va fi o afacere avantajoasă. De asemenea, în funcţie de gradul de uzură al autovehicului, cesionar poate stabili un preţ avantajos pentru acesta sau ar trebui să speculeze astfel de aspecte pentru a-şi impune condiţiile. Un alt aspect la fel de important este bonitatea cesionarului, care trebuie să-i dovedească companiei de finanţare că se află în situaţia de a putea achita maşina în termenii contractuali stabiliţi. Fiind o formă de tip “win-win” pentru toată lumea, predarea contractului de leasing se dovedeşte în majoritatea cazurilor a fi cea mai bună opţiune.

acest articol este un guest post

Daca ti-a placut ce ai citit, distribuie sa afle si prietenii tai!



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...